Romanul s-a nascut poet!

Am bucuria de a-l intervieva pe “poetul” nostru local, Mircea Coman…Mi-e greu sa-i fac o introducere pentru ca cine nu-l cunoaste pe Mircea Coman?  Daca locuiti in zona Atlantei, mai mult ca sigur la vreunul din evenimentele festive organizate in comunitatea romanesca, ati avut placerea sa-l auziti pe Mircea recitand din poeziile sale…mereu cu zambetul pe buze, usor ironic, dispus oricand sa-ti citeasca din poeziile sale, sau sa-ti dedice o poezie, Mircea este menestrelul nostru local care-si gaseste inspiratia in viata de toate zilele, in oamenii care-l inconjoara, in evenimentele fie mari, fie mici care transpuse de penita lui devin mai frumoase si isi pierd din banalitate…Poeziile lui Mircea sunt frumoase pentru ca sunt sincere si sunt scrise din suflet!

Mara Circiu: Mircea, o sa te rog sa ne povestesti putin despre tine…

Mircea Coman: Nascut la 9 iunie 1956 in Teleorman, in hotar cu tinuturile Morometilor. Marin Preda-mandria noastra din patriotism local.  L-am cunoscut la o intalnire cu fii satului, prilej cu care am obtinut autograful mult dorit.  Am lucrat destul de multi ani la Centrul de Calcul “Automatica”, Bucuresti intr-un colectiv de exceptie unde pot spune ca m-am format decisiv.  Inceputul formarii a fost in primii ani de liceu in cercul “Amicis cognis” cu dezbateri aprinse in parcul orasului Rosiorii-de-Vede pe cele mai diverse teme.

Mara Circiu: Cum ti s-a parut America in anii de inceput?  Cum o privesti acum?  Regreti ca ai plecat din Romania?

Mircea Coman: Habar nu am ce se intampla in America!  Eu sunt doar un roman incorigibil ce traiesc departe de Romania.  Cunosc doar segmentul de America ce aduce a gulag: de la munca-acasa, naveta eterna, bill-uri pana la moarte, noroc ca putem merge uneori la biserica.  Ma incearca regretul plecarii din Romania, parca era mai multa dreptate acolo.

Mara Circiu: Ce poeti romani si universali admiri?  Pe care dintre ei ii consideri poetii tai de suflet?

Mircea Coman:  Nu citesc poezie romanesca sau universala.  Nu vreau sa fiu influentat de nici un autor sau curent.  Ca unii or fi mai buni sau mai rai, nu prea cred, parerile sunt subiective, nu exista aparate de masura a talentului.  As desfinta meseria de critic de arta.  Fiecare intelege ce vrea cand citeste ceva; cine se incumeta sa dea verdicte, sa clasifice, este total gresit!

Mara Circiu: Traim intr-o lume foarte pragmatica, mai avem nevoie de poezie?  In ce masura omul modern are nevoie de arta, in special de arta poetica?

Mircea Coman:  Traim intr-o lume in care avem nevoie de orice, la o adica se pot face improvizatii!  Poezia nu ai cum sa o inlocuiesti cu altceva!  Avem nevoie si de iluzii…este locul ideal sa le cautam in poezii. Mai mult ca oricand omul are nevoie de arta pentru ca se abrutizeaza pe zi ce trece.  Civilizatia distruge sentimentul, gandirea, firea umana.  Am alergie de internet, de answering machine, de robotizare; vreau sa comunic cu fiinte, nu cu aparate.  Cui ii pasa in ziua de astazi ca de multi ani nu a auzit cantand cucul sau mierla?  Bunicul meu la 95 de ani era preocupat de aceste problem normale.  Doresc sa fiu la fel, sa nu ma indepartez de sensul adevarat al vietii, ne pierdem intr-o goana spre nicaieri.

Mara Circiu: Cand ai inceput sa scrii?  Care a fost prima ta poezie?

Mircea Coman:  Am inceput sa scriu din amuzament.  La venirea in Bucuresti frecventam un cenaclu literar.  Era interesant desi auzeam o multime de aiureli, parca mi-era rusine de urechile mele ca le torturez.  Intr-o zi a venit acolo invitat un mare poet roman care acum nu mai este printre noi.  M-am incumetat sa scriu un fel de parodie la balada “Mesterul Manole” in care salvam femeia.  Asa consideram eu atunci cuprins de primele iubiri ca era un sacrificiu prea mare.  Marele poet a protestat si m-a pus la punct: “Cum indraznesti tu, un nimeni, sa infirmi o balada care a incantat generatii de romani?!”  Am plecat rusinat de acolo, si poezia pentru mine a fost inmormantata.  Cateodata, din greseala, aruncam cate o epigrama de calitate.

Mara Circiu:  Unde iti cauti sursa de inspiratie?  Cine si ce te inspira, Mircea?

Mircea Coman:  Nu exista surse de inspiratie!  Practic poti scrie despre orice, nu exista limite, totul depinde de muza si de starea ta.  M-am reapucat sa scriu la 50 de ani, asa la varsta optima a maturitatii.  Am inceput glumind cum ca:

“Ma bantuie de-o vreme niste ineptii

Ce le numesc impropriu “poezii”;

Dar cum in toate exista o masura,

Unde sa merg? La popa, la psihiatru sau la editura?”

(Parerile au fost impartite, asa ca voi incerca toate alternativele!!)

Mara Circiu: Pe langa poezie, care sunt hobby-urile tale?

Mircea Coman:  Nu prea este vreme de hobby-uri de la o varsta incolo.  Una ca timpul se comprima iar spatiul se dilata si ca lupta zilnica sa supravietuiesti iti absoarbe energia si putinul timp ramas la dispozitie trebuie dramuit cu grija.  Oamenii se mira ca gasesc timp pentru astfel de preocupari si ma considera ciudat.  Eu stiu ca nu sunt dar de fapt nu suntem ce credem noi ca suntem, ci ceea ce cred altii despre noi. Prea rar pot asculta muzica simfonica, dezlega un careu sau juca tenis de camp.

Mara Circiu: Crezi ca destinul tau ar fi fost altul daca nu plecai din tara?

Mircea Coman:  Destinul este batut in cuie chiar daca te muti in Laponia sau in Sahara. Ursitoarele pun stampila pe traseul pe care urmeaza sa-l parcurgi iar omul, sarmanul se duce unde-l cheama soarta.  Una din  poeziile mele preferate este chiar pe tema asta.  Omul in linii mari ramane cam acelasi, se schimba doar mediul in care traieste.  Cred ca frumusetea vietii rezida in imprevizibilul ei, important este sa traiesti frumos.  Important este sa fii fericit, nu sa ai dreptate sau sa descalcesti tainele destinului.

Mara Circiu: Care sunt proiectele tale curente?  Ce planuri de viitor ai?

Mircea Coman:  Planuri de viitor nu-mi fac, vizez doar prezentul-asta este cheia!  Prezentul trece neobservat pe langa noi cand ne facem planuri pentru viitor!  Dorinte as avea…am adunat suficiente poezii sa public un volum de poezii.  Pe urma, lucrez la un roman autobiographic, “In taras prin America”.  Imi doresc sa-i vad pe copiii mei la terminarea colegiului si atunci sacrificiul meu a fost cu folos.  Ma bucur ca traiesc, ca am trecut peste trauma unui accident catastrofal, chiar daca justitia americana mi-a inselat asteptarile.  Poate un avocat roman de buna-credinta citeste aceste randuri; telefonul meu este 770-639-7586.  Incerc sa o ajut pe sotia mea, o femeie de mare calitate morala in lupta ei sa invinga cancerul.  Nu peste multa vreme vom sarbatori nunta de argint; ne luptam pentru sanatatea noastra.

Mara Circiu: O ofranda literara pentru cititorii nostri…

       Ciocarlii

Hai, lumineaza-ma, Isuse!

Deschide robinetul de la vise

Si daca la mine ai sa vii,

Adu un tril de ciocarlii

Putina pace-n-nempacarea mea

Mi-e greu in bezna,

Leaga-ma de-o stea

Sunt neintelesuri nepatrunse

Ce frumuseti de mine sunt ascunse?

Invata-ma ca sa traiesc

Cu neamul asta omenesc

Sunt un oarecare, solicit ajutor

Ca numai cu o moarte sunt dator!

Dar teama mi-e ca prima

Si ultima va fi

Cu multa tacere si fara ciocarlii;

Macar acum sa ma imbat de toate

Iertare, sunt biruit de strambatate!

Oricat m-as curati

In mine rele tot raman,

Iti multumesc ca

M-am nascut roman!

     Joc ascuns

Ce-ascunzi acolo dupa ochii verzi,

Roit-de-albine prin livezi?

Ce-ascunzi acolo in cosita

Mirosul diafan de romanita?

Ce-ascunzi acolo in naframa,

Iubirea vesnica de mama?

Ce-ascunzi acolo dupa gene,

Inselatorul cantec de sirene?

Ce-ascunzi acolo-n inima, raspunde,

Nedeslusitul clipocit de unde?

Ce-ascunzi la tine acolo-n gand,

Sa fie suierat de vant?

Dar ce ascunzi cand imi zambesti,

Finaluri triste de povesti?

Ce-ascunzi acolo dupa lacrimi,

Candoare sau nebiruite patimi?

Ce-ascunzi acolo in batista,

Dorinte de Cenusareasa trista?

Dar ce ascunde sarutarea ta,

In labirinturi sa ma pierzi, ai vrea?

In suflet ce se-ascunde oare?

Iubire, ura sau poate resemnare!

Mara Circiu: La incheirea articolului, ce le doresti cititorilor ziarului nostru?

Mircea Coman:  Pace si buna prietenie intre toti romanii deoarece comunitatea romaneasca de aici este Romania la scara mica!

Mara Circiu: Iti multumesc pentru acest candid interviu, mult succes si cat mai multe poezii, la fel de frumoase ca cele ce le-ai scris pana acum!

Cautandu-l pe Elvis...

Traseele vacantei din anul acesta mi-au purtat pasii spre Memphis, orasul de suflet al marelui Elvis. Desi Elvis Presley, s-a nascut in modesta localitate Tupelo, un catun mic si saracacios din statul Mississippi, intr-o casuta modesta de doar doua camera, Memphis ramane locul de pelerinaj pentru toti cei ce iubesc rock’n’roll-ul, pentru toti cei ce-l admira pe regele rock-ului, Elvis Presley.

Graceland, resedinta lui Elvis din anii sai de glorie, este si astazi un punct de atractie extrem de vizitat de turistii, atat americani cat si internationali.   Statistic, Graceland se claseaza pe un onorabil loc doi, fiind intrecuta doar de Casa Alba in clasamentul celor mai vizitate case particulare din SUA.  In excursia mea de luna trecuta la Graceland, am avut ocazia sa vad multi turisti europeni, in special germani…se pare ca muzica lui Elvis, ritmata si plina de antren a atins o coarda sensibila cu publicul german, putin mai rezervat in manifestari si cu gusturi mai sobre.

Elvis a fost unic si inegalabil…Graceland este o reflectie a stilului sau, si nu numai…regasesti in camerele vilei lui Elvis originalitatea si frenezia din cantecele lui.  Sufrageria, de exemplu este o combinatie de galben si albastru, de contemporan si clasic, care chiar si acum, dupa atatia ani pare la fel de moderna si eleganta!

Printre celelalte camere expuse vizitatorului, ai ocazia sa vezi “Camera junglei” cu un mobilier de lemn in forme mai ciudate, dar extreme de originale; un scaun urias, rotund care dupa spusele ghidului era favoritul Priscillei Presley, sotia lui Elvis, si ca o alta ciudatenie: tavanul, ca si peretii si podeaua prezinta aceeasi mocheta verde!  Ciudat, nu?! Dar se pare ca muzica lui Elvis suna mai frumos in aceasta camera tocmai datorita acestui artificiu care imbunatatea acustica camerei.  Elvis era atat de atasat de casa sa incat una dintre cerintele sale cand era in turneu, era ca toate camerele in care urma sa fie gazduit sa fie amenajate precum Graceland.

Graceland a fost cumparata de Elvis in 1957 pentru suma de $100,000…excentric si dornic de o schimbare, Elvis a comandat constructia unei cladiri auxiliare special pentru a juca tenis, a carei cost s-a ridicat la $200,000.  In prezent costul anual de intretinere a muzeului si vilei Graceland se ridica la $500,000. 

Graceland si terenul adiacent vilei vorbesc intr-un limbaj anume despre Elvis-omul, pe care e greu sa-l separi de Elvis, artistul.  Aici si-a petrecut timpul cu familia, de care a fost mereu foarte, foarte apropiat, in casa sa au locuit si parintii si bunicii sai, tot aici si-a adus logodnica, pe Priscilla Beaulieu. Graceland a fost prima resedinta a fiicei lui Elvis, Lisa Marie; in curte inca mai exista leaganul ei…din nefericire, Graceland este si casa in care Elvis a murit.  Poate ca o premonitie a mortii sale timpurii, Elvis a amenajat la Graceland “Gradina Meditatiei”, acolo sunt ingropati bunica si parintii sai, si tot acolo se afla si mormantul lui Elvis…calator obosit dupa o lunga si zbuciumata calatorie, si-a gasit in sfarsit pacea si linistea intr-o oaza de liniste alaturi de cei dragi… An de an la aniversarea mortii sale, pe data de August 16, aceeasi procesiune poate fi observata la Graceland:  zeci de mii de fani nu doar din Statele Unite ci din toate colturile lumii pornesc in pelerinaj la mormantul idolului lor.

Cladiri separate contin o parte din faimoasa colectie de masini a lui Elvis, costumele purtate la diferite spectacole, adevarate creatii artistice, toate menite sa trezeasca admiratia prin frumusetea si unicitatea lor.  Graceland adaposteste si avioanele particulare detinute de Elvis, unul dintre ele echipat cu masa de sufragerie si dormitor!  Un muzeu separat este dedicat lui Elvis, soldatul unde sunt expuse uniforma de soldat, obiectele personale, instructiuni inscrise de Elvis pe marginea manualelor, un video care ruleaza non-stop clipuri cu Elvis din perioda in care a fost inrolat in armata.  Bineinteles, ca orice muzeu american, Graceland abunda de magazine pline cu suveniruri cu Elvis…pentru cei care doresc sa-l impersoneze, la Graceland poti cumpara un costum–replica al unuia din costumele lui Elvis!! 

Elvis, un adevarat “American idol”, omul care avea totul: talent, calitati fizice, bani, faima, recunoastere publica mondiala, un suflet mare si generos…cu toate acestea lui Elvis i-a lipsit un prieten adevarat care sa-l opreasca de pe drumul destructiv pe care era si care sa-l salveze.  In final, desi cauza oficiala a decesului lui Elvis a fost un atac de cord, adevaratul motiv al mortii lui Elvis il constituie un cocktail periculos de medicamente, barbiturice, antidepresive, painkillers, toate luate intr-o doza cu mult peste limita recomandata de un medic.

Ma intreb cum s-ar fi adaptat Elvis la lumea zilelor noastre?  La show-urile gen “American Idol”, la adevarata industrie care exista astazi pentru a crea un “star”, o “vedeta”, un “idol”…imi place sa cred ca prin farmecul sau incontestabil si talentul sau unic, prin vocea sa inconfundabila, Elvis ar fi fost si astazi un “American Idol”, cu sau fara aprobarea lui Simon Cowell!

Viata si moartea lui Elvis au o lectie de care-ar trebui sa tinem seama cu totii: ai grija ce-ti doresti caci s-ar putea ca toate visele sa ti se implineasca!  Cu mai multa stapanire de sine, echilibru si poate cu mai putine aere de vedeta, alaturi de un prieten adevarat, poate ca Elvis ar mai fi fost inca printre noi…cu toate acestea ne raman muzica sa, geniul sau artistic, melodiile lui care-au influentat atatia muzicieni mult timp dupa trecerea sa in nefiinta si…Graceland, locul pe care Elvis il numea “acasa”… "Fara Elvis n-am fi ce suntem" a spus candva plin de respect unul dintre pionierii rock-ului, Buddy Holly.  Regele a murit!  Traiasca regele!  Alti artisti isi cer dreptul si vor sa fie vedete, dar Elvis si muzica sa vor ramane mereu pe un piedestal, marturie vie a talentului sau urias care va dainui in amintirea noastra mereu! 

Nevoia de frumos…

     Ma gasesc fata in fata cu Alina Vidulescu...Alina si cu mine ne cunoastem de mult, de pe vremea cand amandoua traiam si locuiam in Romania, mai precis in "orasul florilor", Timisoara, pe celebra (probabil ca a ramas celebra mai mult pentru noi doua decat restul locatarilor!!) Aleea Muzicii.  Viata, cu drumurile si incercarile ei neprevazute ne-a facut din nou "vecine"...si daca acum 15 ani a fi vecine insemna ca ne desparteau cateva etaje, acum a fi vecine inseamna aproximativ "30 de mile" deoarece de cativa ani, Alina locuieste in Atlanta impreuna cu sotul ei,  Claudiu Vidulescu.

Mara Circiu:  Alina, o sa te rog sa le povestesti putin cititorilor ziarului Romanian Times despre tine...

Alina Vidulescu: M-am nascut in Timisoara pe 20 noiembrie 1976. Desi in vremea comunismului, am avut o copilarie fericita: timpul scolii il petreceam pe faimoasa Aleea Muzicii de care tocmai ai amintit, iar vacantele le petreceam in mare parte la bunici.  Mai tarziu am ales Facultatea de Stiinte Economice din cadrul Universitatii de Vest pentru a studia turismul si serviciile dar din pacate am ajuns sa practic contabilitatea.  Inca visez sa imi deschid un han turistic dar poate in viitor o sa am ocazia. In decembrie 1999 m-am casatorit cu Claudiu si impreuna am decis sa emigram in Statele Unite.  Am facut acest pas pe rand, Claudiu a venit in 2000 iar eu l-am urmat la inceputul lui 2002. Ne-am stabilit in Atlanta.  Aici avem mai multi prieteni si putem sa mai iesim din cand in cand la un suc cum ieseam in Timisoara.
Mara Circiu:  Cand ai venit pentru prima data in SUA?  Unde ai locuit la inceput?  Cum ti s-a parut America in realitate vis-a-vis de imaginea ce-o aveai despre ea inainte de-a fi aici?

Alina Vidulescu: Am venit in SUA in februarie 2002 si am locuit in Washington DC pentru primul an.  Apoi am luat decizia sa ne mutam in Atlanta unde aveam si inca mai avem multi prieteni.  Imaginea pe care o aveam despre America e cea pe care o stiam din filme: cladiri inalte, multe lumini, multi bani, totul roz...In realitate, viata nu e asa de usoara in SUA precum ne-o imaginam noi inainte sa ajungem aici si cultura e total diferita de ceea ce stim noi.  Cred insa ca secretul la acomodare si adaptare e sa iti setezi in minte ca aici e noua ta casa si sa inveti sa folosesti ca un mare avantaj faptul ca ai fost nascut, crescut, educat in Europa si sa iei ce e mai bun din ambele culturi.
Mara Circiu:  Cand ai inceput sa pictezi?Care a fost primul tau tablou?

Alina Vidulescu:  Am inceput sa pictez in 2004, doar de cativa ani.  Cine ma cunoaste stie ca mereu am nevoie de ceva nou, de o schimbare.  Desi patru ani inseamna putin ca si artist, pentru mine inseamna mult, pentru ca e prima data
cand ceva ma tine in priza pentru asa mult timp si nu numai atat dar imi place din ce in ce mai mult si imi dau toata silinta sa ma perfectionez si sa am tablouri din ce in ce mai bune.  Primul meu tablou a fost cu o biserica:). Cred ca e pe perete in casa batraneasca a bunicilor.
Mara Circiu:  Care sunt subiectele tale preferate?
Alina Vidulescu:  In ultimul timp, subiectele preferate sunt felinarele.  Cred ca excursiile dese in Europa si vizitarea castelelor medievale cu felinarele lor, mi-au deschis apetitul pentru acest subiect.  Imi plac mult insa peisajele rurale si anotimpul iarna.
Mara Circiu:  Ce stil preferi? Aderi la vreun curent?
Alina Vidulescu:  Cand am inceput sa pictez am folosit uleiul.  Primele picturi sau tentative de picturi mi-au fost incadrate de cativa profesori de arta ca si impresioniste.  Recent, am trecut la acrilice si sunt foarte incantata de culorile
vii si de faptul ca se usuca foarte repede si se curata locul de lucru mult mai usor.  In timp ce la pictura in ulei poti lucra zile intregi cu aceleasi culori si e usor sa combini sau schimbi culorile pe panza chiar si a doua-treia zi, la acrilice tehnica de lucru e diferita, trebuie lucrat repede sau...pictat peste pentru ca se usuca mult mai repede.
  

Mara Circiu:  Desi cunosc raspunsul, o sa te rog sa "brodezi" putin pe marginea lui...pictura clasica sau arta moderna?

Alina Vidulescu:  Mult timp am preferat pictura clasica.  Inca si acum inclin spre ea dar am inceput sa imi deschid gustul si pentru arta moderna.  Imi plac mult lucrari abstracte incadrate la peisaje si flori: forme mai ciudate, nerealiste, de vis parca...
Mara Circiu:  Regasesc in tablourile tale linistea idilica a satului romanesc, natura in toata frumusetea si maretia ei si surprinsa in toate anotimpurile, calmul si pacea florilor, culori calde si pline de armonie care-ti transmit o stare de bine. Prin ce miracol sau proces misterios se transforma o panza alba  intr-un tablou?

Alina Vidulescu:  Dupa cum am mentionat la inceput, am petrecut mai toate vacantele la sat la bunici.  Incerc in tablourile mele sa redau linistea si starea de bine si fara de griji pe care o simtem cand eram copil.  Cand simt
nevoia sa pictez, in minte vad un loc, am o anumita stare sau pur si simplu am chef de o anumita culoare.  Si apoi totul se dezvolta pe parcurs in jurul locului, starii sau culorii...
Mara Circiu:  Stiu ca amandoua il admiram pe van Gogh si chiar ti-am spus ca unele dintre tablourile tale imi amintesc de stilul lui de a picta.  Care sunt pictorii tai preferati?

Alina Vidulescu:  Imi plac toate tablourile frumoase, nu conteaza cine le-a facut.  Imi place mult van Gogh si e adevarat ca unele lucrari de inceput mi-au fost comparate ca stil cu ale marelui artist.  M-am indepartat de acel stil pe parcurs; cred ca nici acum stilul nu imi e definit, inca incerc lucruri noi, teme noi, tehnici noi, invat.  Daca ar fi sa aleg un pictor preferat, as alege pe Andrei Branisteanu.
Mara Circiu:  Prin studiul si pregatirea profesionala apartii mai mult de lumea "cifrelor", totusi cum se impleteste arta ta cu existentialismul zilelor? Ce te ajuta sa evadezi de real?
Alina Vidulescu:  Multi prieteni apropiati si fosti  colegi de scoala au fost foarte mirati cand au aflat ca pictez, spunand ca nu "paream" genul de om cu inclinatii artistice.  Cu totii simtim nevoia sa evadam din cotidian, sa iesim din tiparele noastre obisnuite, sa ne abatem "de la norma".  Pentru mine, pictura reprezinta exodul intr-o lume aparte, care-mi apartine si in care ma regasesc...pictand, intru intr-un fel in peisajul sau tabloul ce-l creez.  Lumea cifrelor, exista in paralel cu lumea penelului, nu se exclud reciproc...imi vine in minte o fraza a celebrului om de stiinta Albert Einstein "imaginatia este mult mai importanta decat cunoasterea" si cred ca a avut dreptate! 

Mara Circiu:  Care consideri ca este menirea artistului in general si al artistului zilelor noastre in special?
Alina Vidulescu:  Sincer, cand eu m-am apucat sa pictez, m-am apucat pentru mine, pentru ca asa am simtit nevoia. Pictez pentru mine, ma relaxeaza, ma cufund intr-o lume a culorilor care ma ajuta sa exprim culoarea ce ma defineste in momentul in care pictez, imi exprim o stare sau un sentiment.  Daca lucrarile mele sunt apreciate si intelese de altii,
atunci cred ca aceea este menirea mea ca artist: sa transpun o stare sau un sentiment pe panza si sa fie inteles de cei din jur.
Mara Circiu:  Inteleg ca pentru tine pictura este o adevarate pasiune, totusi pe langa pictura ce alte hobby-uri ai?

Alina Vidulescu:  Cel mai mult imi place sa calatoresc.  Calatoriile tin vie inspiratia pentru pictura si mai nou fotografie.  Am multe de invatat dar imi place sa fac poze si in ultimul timp imi acord mai mult timp sa lucrez pe calculator ca sa am poza perfecta. Am ajuns acolo?  Probabil ca nu dar imi place si acesta este cel mai important lucru:)
Mara Circiu:  Care sunt proiectele tale curente?  Ce planuri de viitor ai?
Alina Vidulescu:  Din cauza ca rabdarea nu ma caracterizeaza in mod deosebit, proiectul meu curent si de viitor e sa tratez fiecare colt al picturii cu rabdare si in amanunt.  Lucrez fara graba si mai mult timp la un tablou dar sunt mult mai multumita de rezultat. Toate tablourile mele sunt grupate in albumul de fotografii de pe
www.flickr.com: http://www.flickr.com/photos/8117388@N02/sets/72157600454461533/
Planul de viitor apropiat este sa creez un website cu toate lucrarile, cu detalii despre fiecare lucrare: stil, dimensiune, pret.  Pentru inceput insa sper ca lumea sa nu aiba probleme sa acceseze albumul meu online si sa ma contacteze la alina111976@yahoo. com sau 404-931-8522 pentru detalii, sugestii sau comentarii in legatura cu tablourile din album sau pentru comenzi.
Mara Circiu:  La incheirea articolului, ce le doresti cititorilor ziarului nostru?
Alina Vidulescu:  In primul rand, vreau sa iti multumesc mult pentru ca te-ai gandit la mine pentru interviu.  Citesc cu placere ziarul Romanian Times si ma simt onorata ca am ocazia sa ma fac cunoscuta tuturor cititorilor acestui ziar carora le doresc tot binele din lume si sa nu uite sa descopere frumosul in fiecare zi si in orice: un copac, o floare, o pasare in zbor, un zambet de copil sau de ce nu, un tablou!

Gaudeamus igitur

Gaudeamus igitur,
Juvenes dum sumus;
Post jucundam juventutem,
Post molestam senectutem
Nos habebit humus!

Să ne bucurăm, aşadar,
Cît încă suntem tineri
Fiindcă dup-o tinereţe agitată,
Şi-o bătrîneţe-ngreunată,
Ţărîna ne va avea pe toţi.     
     
        Cine nu zambeste nostalgic cand aude frumoasele versuri cantate de liceenii absolventi?  Pe multi dintre noi aceste versuri ne poarta intr-o calatorie in timp pe vremea cand asemeni absolventilor de azi, eram si noi liceeni, dornici sa intoarcem o noua fila in viata noastra…“Sa ne bucuram, asadar, cat inca suntem tineri”…pe vremea cand cantam imnul absolventilor, tineretea noastra era poate ultimul lucru la care ne gandeam…viata clocotea in noi si eram cu totii nerabdatori sa pornim in aceasta aventura numita VIATA!

Ma uit cu drag la tinerii din jurul meu, printre ei si fiica mea Amanda, care la sfarsitul acestei luni, vor pune deoparte ghiozdanul de licean si vor fi pregatiti sa inceapa o noua viata…atatea vise si atatea sperante!  Ca parinti, incercam sa ne pregatim copiii pentru clipa cand nu vom mai fi langa ei, zi de zi, si pas cu pas, sa-i indrumam si sfatuim, pentru momentele cand pusi in fata unor decizii, vor stii sa o aleaga pe cea buna.  Si chiar daca copiii nostri nu sosesc pe lume insotiti de un manual, dupa multe sfaturi, experiente, reusite si esecuri mai mari sau mai mici, reusim sa descifram “meseria” de parinte, poate cea mai grea dar cea care ne aduce si cele mai mari satisfactii.  Ii privim si parca totusi nu ne vine-a crede: drumul de la gradinita pana la scoala primara, si-apoi la liceu, ni se pare asa de scurt…cand au trecut anii?

Traim intr-o lume in care sistemul de valori e adesea gresit inteles, societatea noastra admira doar invingatorii, si de multe ori succesul definit de standardele societatii se masoara doar prin bunurile materiale adunate…imi place sa  cred ca noi, ca parinti am reusit sa le insuflam copiilor nostri dorinta de-a trai intr-o lume mai buna, dorinta de-a trai frumos si de-a face lucruri bune, de-a merge mereu inainte, de-a trece peste greutati, si de-a invata ceva nou in fiecare zi!  Exista atatea tentatii de care sunt inconjurati, si sper ca atunci vor fi ispititi de ele, sa-si aduca aminte de noi si povetele noastre…sper si eu ca orisice parinte, ca alaturi de noi au invatat sa fie responsabili si daca candva in viitor vor face o greseala (sau mai multe!) sa aiba curajul sa o recunoasca, sa o transforme intr-o experienta de viata si sa invete o lectie care pe viitor sa-i ajute sa recunoasca pericolul si sa-l evite.  Se spune ca invatam din greseli, si stim cu totii ca atata timp cat traim, invatam…prin analogie, gresim atata timp cat traim.  E luxul si sansa care ne-o da viata, chiar daca gresim, maine e o noua zi si avem sansa unui nou inceput, sansa sa indreptam un rau, sa regretam sincer o greseala intentionata sau mai putin intentionata si sa spunem “imi pare rau”…

Sunt atatea lucruri care chiar daca le-am spus copiilor nostri, acum tineri absolventi, inca am mai vrea sa le spunem…si ma intreb oare suntem vreodata intr-adevar pregatiti sa-i lasam sa plece, sa fie independenti?  Vrem sau nu vrem, timpul isi deapana firul, si noi ne trezim cu gandul la trecut, plutind printre amintiri:  ziua in care-am stiut pentru prima data ca vom fi parinti, primul zambet, primul pas, serbarea de Craciun de la gradinita, coronita de premiant din clasa intai, emotia primei teze, primul bal si acum…absolventi de liceu!  Pregatiti sau mai putin pregatiti, prezentul ne trage de maneca si ne-aduce aminte de realitatea momentului.  Am observat ca intotdeauna vazut prin prisma amintirilor, fiecare eveniment e mai frumos, mai nostalgic, e ca si cand retraind momentul e mai frumos in amintire decat in realitate…de data aceasta, voi trai aceste ultime zile in care fiica mea, in curand absolventa, si din toamna studenta, e inca acasa ca pe o sarbatoare!!  Vreau ca prezentul si realitatea acestor zile sa fie pentru totdeauna mai frumoase in realitate decat in amintire!

Le doresc tinerilor nostri absolventi sa aiba curajul de-a-si urma chemarea inimii, de a merge mereu inainte, fara ezitari, plini de optimism si incredere, de a infrunta orice obstacol zambind, de a invata din greseli, de a fi prieteni buni si adevarati, de a-si apara idealurile si visele, si atunci cand viata e prea complicata, sa-si aminteasca de noi, parintii lor, de dragostea ce le-o purtam si de faptul ca oricat de mari ar fi, in ochii nostri, ei raman mereu copii.

  

De dragoste…

       Cu multa verva si tot atata bucurie s-au dus si sarbatorile de iarna!!  Am inceput un An Nou, pe care-l vrem cu totii mai bun, mai darnic si mai fericit decat cel care a trecut.  Ca o incununarea a multor zile de sarbatoare si ca o promisiune a altor sarbatori ce vor veni, si anul acesta, ca in fiecare an, pe data de 14 februarie sarbatorim Ziua Sf. Valentin-Ziua Indragostitilor.

       E ziua in care oamenii zambesc parca mai cald si mai frumos, e ziua in care cei ce iubesc isi manifesta dragostea printr-un buchet de flori, o cutie de ciocolata, o felicitare sau o cina romantica.  In America, a devenit putin cam comerciala sarbatoarea aceasta, dar ideea in sine ca putem sarbatori dragostea ca pe o sarbatoare, imi surade…Caci dragostea este intr-adevar o sarbatoare!  Este minunea prin care doua suflete, pana atunci distincte gasesc un limbaj comun care nu are nevoie intotdeauna de cuvinte: o privire, un gest si stii ca te-ai indragostit! 

        Multi dintre noi ne intrebam desigur cine a fost Valentin si care sunt originile acestei sarbatori. Exista mai multe versiuni ale acestei istorioare, care imbinate au nascut o legenda: legenda Sfantului Valentin.  Ne sunt cunoscute mai multe variante, intr-una dintre ele se spune ca Valentin a fost un preot roman martirizat in timpul persecutiei lui Claudius in anii 269-270 d.c. Tanar fiind, Valentin ii ajuta pe crestini in vremurile persecutiei. El a fost prins si bagat in inchisoare, unde a devenit un propovaduitor. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte la data de 14 februarie, 269.  In timpul cat a stat in inchisoare el trimitea mesaje de imbarbatare prietenilor spunandu-le “Amintiti-va de Valentin” si “Va iubesc”.  O alta varianta ne spune ca Valentin a fost un preot care casatorea cuplurile in secret, impotriva legii date de Imparatul Claudius care interzisese casatoria. Si in aceasta poveste el a fost dus la inchisoare deoarece refuzase sa treaca la credinta in zeii pagani. In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului pe care o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 februarie 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza.  Un lucru cert, ramane totusi faptul ca a existat un preot cu numele de Valentin, care a fost executat pentru credinta sa in Dumnezeu.

   Ziua de 14 februarie a ramas o zi speciala in care il sarbatorim pe Sfantul Valentin. Aceasta se intampla cu o zi inainte de festivalul pagan in care se sarbatorea dragostea.  In 496 Papa Gelasius schimba Lupercalia de la 15 la 14 februarie in incercarea sa de a stopa aceasta sarbatoare pagana. Biserica intelegea ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea, ci doar elementele pagane care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf. Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor.  Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg. O practica similara a prins contur incepand cu secolul al XIV-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-i devenea iubita pentru o zi.  Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin.  Mesajele trimise intre cei doi indragostiti in aceasta zi sunt predecesoarele Cartilor postale de Ziua Indragostitilor din zilele noastre. Cartile postale cu dedicatii speciale au aparut de abia in 1780. Ele au avut un mare succes in Germania unde erau numite “cartile prieteniei”. Prima felicitare de ziua Sf. Valentin, a fost trimisa de catre Charles, duce de Orleans si nobil francez in anul 1415 sotiei sale.  Se cuvine sa mentionez ca in perioada respectiva Charles fusese luat prizonier de razboi si era inchis in Turnul din Londra.  Poet si devenind mai tarziu un adevarat patron al artelor; Charles, era mostenitorul familiei Armagnac si succesor direct la tronul Frantei, motiv suficient de puternic la vremea respectiva sa-l faca o persoana incomoda pentru rivalii sai si sa il condamne la viata de prizonier in Anglia pentru o perioada de 25 de ani.  Sa fi fost de vina singuratatea?  Melancolia sau durerea la gandul ca cei mai frumosi ani ai vietii si petrece intemnitat?  Spiritul sau romantic sau faptul ca era francez, cunoscut fiind cat de sentimentali si romantici sunt francezii?!  Ramane la latitudinea noastra si la indemana imaginatiei noastre sa ne gandim la motivele lui atunci cand a trimis aceasta prima felicitare de Valentine’s Day, dar cred ca ar trebui sa ii fim recunoscatori.  

In America zilelor noastre, in topul clasementului de felicitari, felicitarile de Ziua Indragostitilor ocupa un venerabil loc doi, fiind precedate, cum era de asteptat doar de felicitarile de Craciun. Desi este pe departe mult mai populara in America decat in alte parti ale lumii, aceasta sarbatoare a inceput a fi celebrata si in alte tari inclusive in Romania. 

Prin urmare, se cade ca toti  crestinii sa sarbatoreasca aceasta zi? Bineinteles! Cu toate ca nu suntem foarte siguri cine a fost Valentin, aceasta este totusi o zi speciala in care ne putem exprima dragostea fata de cei dragi, mai mult decat de obicei, si nu doar singura zi din an in care sa iubim!

S-au scris atatea cuvinte despre dragoste!  Si probabil ca tot pe-atatea se vor mai scrie, caci fiecare imbratisam acest sentiment diferit!  Suntem cu totii diferiti si iubim la fel de diferit, mai tumultos sau mai linisitit, la cote mai fierbinti sau mai “lucizi”, dar traind, in timp intelegem ce a vrut sa spuna marele nostru scriitor Marin Preda ca “daca dragoste nu e, nimic nu e”… Ce este cert este ca toti iubim ceva, iubim pe cineva si ca iubirea este sentimentul cel mai profund care ne defineste si influenteaza de-a lungul intregii vieti. Efectele asupra noastra sunt din cele mai diverse: incredere, puterea de a merge inainte si a infrunta orice obstacole, placere, bucurie. Devenim mai buni, mai darnici, mai senini, mai luminosi, mai cinstiti, intr-un cuvant mai frumosi. De multe ori in lipsa acestui sentiment se intampla contrariul. Niciunde nu sunt mai relevante si mai tulburatoare efectele lipsei iubirii ca si in orfelinate…lipsiti de afectiune si dornici de o mangaiere, micutii copii se obisnuiesc “sa se legene” de unii singuri…imaginile lor triste ne dau de gandit…nu stiu inca sa vorbeasca dar au nevoie de dragoste, iubire si afectiune la fel de mult cum au nevoie de hrana, de apa si de aer!  S-au scris romane, poezii, ode, sonete, s-au compus madrigaluri si cantece, a fost reprezentata in arta, pictura si mitologie dar sa o cuprinzi intr-o singura definitie sau ca pe o unica manifestare, nu poti…exista dragostea de mama, prima pe care-o cunosti si cea care-ti ramane mereu aproape pentru tot restul vietii, caci mama este prima fiinta care-ti descopera rand pe rand minunile lumii!  Exista dragostea de sot/sotie, de prieteni, de tara, de meserie, de hobby-uri, si  mai presus de toate dragostea ce o purtam in suflet fata de mantuitorul nostru Iisus Christos!  Dragostea lui pentru noi o stim cu totii!  Este peste tot in jurul nostru: e aerul care-l respiram, e cerul senin care ne zambeste, e soarele ce ne incalzeste, natura intreaga e un poem de dragoste pentru noi, oamenii!!  Ar trebui sa ne intrebam totusi, care este si cum ne aratam noi dragostea fata de El?

Sa primim aceasta zi cu sufletul deschis si sa ne intrebam cum iubim…sau daca o spunem celui de langa noi…suntem mereu ocupati cu lucruri mai mici sau mai mari, cu existenta noastra care ne solicita zilnic, si trec zile in care ne ramane putin timp sa ne oprim din iuresul cotidian si sa facem un gest mic cu o insemnatate atat de mare…spune-i celui de langa tine ca-l iubesti!  Cand ai facut-o ultima data?  Probabil ca gandim cu totii ca cei de langa noi, sot/sotie, copiii si prietenii nostri stiu asta!!  Chiar daca o stiu, marturisirea noastra le va lumina fata si le va fi un dar de pret…avem nevoie de atat de putin sa fim fericiti, si de cele mai multe ori fericirea e langa noi, ne-asteapta si mai ca nu ne striga “trezeste-te, sunt aici, priveste-ma si fii fericit!!” Fie ca ziua Sf. Valentin sa o intampinati cu dragoste si iubire in suflet, sa primiti si sa daruiti dragoste si sa descoperiti definitia personala a dragostei!  Dintre toate definitiile dragostei, pentru mine cea mai frumoasa si cea mai adevarata ramane cea din Corinteni 13:4-7: “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.”